Casetele

Uită-te la marginea din dreapta a oricărui rând de piesă. Acolo este o mică pereche de role — goală.

Gol înseamnă neluată. Atinge una și se umple cu ambră: cântecul acela merge pe caseta pe care o faci. Atinge-o din nou, se golește și cântecul este pus la loc. Peste tot în Albumary rolele înseamnă casetă; aici înseamnă acest cântec, pe caseta pe care o faci — luat sau nu. Capul listei de piese spune asta direct, iar semnul de lângă el înregistrează tot discul dintr-o dată.

Un cântec nu se consumă pentru că îl folosești. Poate sta pe câte casete vrei, iar discul de pe care a venit rămâne neatins în orice caz.

Acum mergi. Continuă să răsfoiești, continuă să atingi role. Ce ai adunat te urmează prin magazin și ține socoteala, iar nimic nu este finalizat până nu spui tu.

Unde o termini depinde de ce ții în mână.

Oricum

Nimic nu este scris înapoi în Apple Music. O casetă pe care o faci aici există doar aici.

Același obiect ca orice altă casetă, purtând câteva semne că este a ta. Banda de sus are altă culoare și scrie Poziție Chrome · Tip II și Casetă Albumary — banda mai bună, mai mult o clipire din ochi decât o afirmație. Este fața B: partea „uite ce ți-am făcut”.

Coperta ei, implicit, este propriul nume pus ca artă. Și îi poți da în schimb propria ta imagine — acela este micul semn de imagine din colțul artwork-ului.

Întoarce-o și este a ta de schimbat: redenumește-o, trage piesele într-o ordine nouă, scoate una — rolele ambră sunt calea de ieșire, atinge una și se golește, iar cântecul părăsește caseta — sau șterge totul.

Nu doar cele pe care le faci tu. Fiecare playlist pe care îl ai este o casetă — nu o listă cu o altă pictogramă, ci o casetă, pe un raft, sortată A–Z sau după ce s-a schimbat recent.

A doua ei sortare este schimbat mai degrabă decât adăugat, pentru că un playlist nu este un obiect fix — Apple le reîmprospătează pe unele, tu le editezi pe altele, iar ce s-a mișcat recent este întrebarea mai utilă.

Cele venite din Apple Music poartă banda pe care o avea orice casetă comercială.

Întoarce una.

„În mare parte Aerosmith.” Asta este caseta descriindu-se așa cum ai descrie-o unui prieten — iar dacă ar fi în întregime a lui, ar spune pur și simplu „Aerosmith”, pentru că „în mare parte” ar fi o minciună despre o certitudine.

Aproape fiecare piesă poartă de unde a venit. Atinge asta și ieși în albumul întreg. Asta face ca aplicația să pornească de la album chiar și când lucrează cu playlisturi.

Atinge caseta și atinge play — aceleași două acțiuni ca la un disc. Sau pornește-o de la o piesă de pe J-card, și continuă de acolo.

Și caseta îți păstrează locul. Nu playerul — caseta. Pune-o pe pauză, du-te să asculți un disc, revino mâine: caseta este exact unde ai lăsat-o, pentru că asta face o casetă.

Deschide-o și îți oferă să reiei de unde te-ai oprit, după cântec și minut. Sau să începi de la capăt. Sau să uite unde erai și să aștepte.